Aveam cinci ani si jumatate cand Ayrton Senna a murit in celebrul accident de la Imola. Televizorul era deschis, ca de obicei, pe cursa de duminica de Formula 1. Urmaream marele premiu de la ora 3 cu pasiunea pe care alte fete o aveau pentru papusi Barbie sau Sailor Moon. Senna era preferatul meu.
Nu intelegeam foarte bine ce inseamna viteza cu care Senna a intrat in zidul de beton, nici ce inseamna moartea lui. Am stiut doar ca numele lui nu o sa mai apara pe clasament, imnul Braziliei o sa se auda mult mai rar si ca trebuie sa gasesc un alt pilot cu care sa tin. Apoi am aflat ca moartea favoritului meu a incheiat o perioada de spectacol in Formula 1 si a initiat seria fara sfarsit de masuri de siguranta pe circuit.
Ma uit si acum la curse pentru un moment de entuziasm, pentru o depasire spectaculoasa, festivitatea de premiere sau un nou pilot care pare sa aiba ceva din spiritul celor vechi. Imi lipseste atmosfera de acum 15 ani din Formula 1 si as fi vrut sa simt atmosfera de acum 50 de ani. Cred ca fiecare perioada are farmecul ei atunci cand vorbim de una din cele mai importante competitii auto din lume si fiecare perioada merita povestita.
M.
/ 2 martie 2011Hello, de acord cu tine, fara Senna parca nu a mai avut farmec. Eu eram cativa ani mai mare dar sentimentul a fost acelasi.